Dorgali
Sedet in pes de Bardia, pagu attesu
da su mare opalinu, ed hat de fronte
zigantes tra larghissimu orizzonte,
mont'Albo, s'Ortobene e i s'Orgolesu.
Li riet su sole d'oro, l'est in mesu,
garrulu, de perenne abba una fonte;
creschet s'aranzu, s'ulumu, e a su monte
ingranit su listincu d'oro accesu.
Ha buscos e pastura: una ricchesa
disvelantesi ancora a fior 'e terra
e binos dignos de regale mesa.
Fizzos chi s'aspru logu ortan in serra
de ridente coltura, e chin fieresa
ischin binchere e morrere oje in gherra.
Giovanni Mulas (1917)
|